Irezistibila dependenţă de …

Zilnic ne întâlnim cu ispita oriunde ne aflăm. Uneori ne face vizite şi în vis. Suntem legaţi cu cătuşe impenetrabile de ea. Ne domină existenţa ca un stăpân nemilos. Tot ce facem este să acceptăm docil sclavagismul în care de bunăvoie sau din cauza ignorării propriilor forţe ne complacem.

Dimineaţă. Ora 6:30. Sună telefonul. Alarma o pun pe snooze şi mai moţăi 5 minute până la următoarea alarmă dintre cele 5 consecutive. Se face deja 7 şi mirosul de cafea ce vine din bucătărie îmi gâdilă neuronii somnoroşi. Cu o macara invizibilă mă ridic cu plumb în oase din pat. Visez la un moment special. Ştiu totuşi că nu este astăzi ziua în care se va întâmpla. Orice. Nu contează foarte tare ce e acel moment special, dar îl doresc şi îl aştept cu nerăbdare.

Ajuns în faţa cănii de cafea rutina însă intră pe familiarul pilot automat. Fumurile de ţigară şi titlurile de ştiri din ecranul telefonului se succed leneş. Un ochi aruncat pe ceas îmi dă un final prematur tabieturilor matinale.

Grăbit mă cotrobăi prin buzunare în căutarea cheii. Trebuie să ajung la muncă. Trebuie să prind autobuzul. Trebuie să …
Urcat în autobuz bag căştile şi brusc totul se schimbă. Sunt protagonist în propriul videoclip muzical. Cei din jur devin figuraţie, episodice efemere personaje care la prima staţie vor dispărea din decor.

Căştile sunt salvatorul care reînvie în fiecare dimineaţă. Mă fereşte de conversaţii şi păreri, de idei şi gânduri străine. Este un supererou, un protector dedicat.
La întoarcere filmul se repetă. Babe atotştiutoare sunt ţinute la distanţă de gândurile mele. E oarecum ironic cum universurile paralele sunt îngesuite într-un autobuz. E aproape o comedie deşi umorul situaţiei nu pare să-l vadă nimeni în afară de mine.

Da. Există o masă destul de impresionantă de cetăţeni care sunt dependenţi de căşti. Pe stradă, în autobuze, la metrou, pe biciclete, în parc la alergat, peste tot poţi vedea sclavii căştilor. E o dependeţă care îţi dă o independeţă. Izolat de tentaţii poţi să te concentrezi la ceea ce faci.
Chiar şi în timp ce citeşti textul ăsta poate că asculţi o melodie. Eu trebuie să recunosc că în timp ce l-am scris ascultam muzică în căşti. Pur şi simplu pentru o stare de relaxare-concentrare oferită de blocarea lumii exterioare şi chiar şi a ţăcănitului tastelor…

Nu. Nu este o dependenţă atât de gravă ca cea pe care o pot produce unele substanţe dar, este una foarte prezentă în cotidianul înconjurător. Există tentaţii irezistibile? Desigur. S-au făcut şi filme pe tema asta. Totuşi, oarecum retoric te întreb: Aşa e că uneori există momente în care ţi-ai dori să ai o pereche de căşti?

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Advertisements

One thought on “Irezistibila dependenţă de …

  1. Eu nu sunt dependenta de casti, dar presupun ca uneori este chiar necesar sa inlocuiesti informatiile cu muzica. Creierul are nevoie si de armonie, nu numai de tensiune. Dar acel sunet intrat in creier direct prin casti nu stiu daca este identic cu cel care face sa vibreze aerul care ne inconjoara. De aceea simt nevoia sa ascult si muzica numai pentru ea insasi, savurind melodia si textul, apreciind valoarea textului, sau pentru a fi purtata de elanul unei fugi de Bach. Dar in nici un caz la casti.

Care este părerea ta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s