Misiune imposibilă: visul american

Pe vremea aceea filmele americane erau singurele care se mai dădeau la teve și aveau un soi de aură aparte care le dădea un farmec deosebit. Filme cu Arnold sau cu Van Damme sau comedii ca “Singur acasă” difuzat de multe ori în preajma sărbătorilor de iarnă îl duceau cu mintea în povești imaginare unde el ar fi fost protagonistul acelor întâmplări. Toate clădirile și peisajele acelea impresionante îi rămăseseră gravate în suflet și nu s-ar fi despărțit de ele nici în somn. Era mic. Era copil. Și visa. Visa că într-o zi se va plimba pe Walk of Fame în Los Angeles și, cu se va duce acasă și-și va întreba părinți cine e cutare actor sau actriță…

Anii au trecut peste el, vorba aceea:  “nouri lungi pe șesuri”. A ajuns la liceu. Apoi la facultate. Rutinantul program îl făcea să-și iasă din minți. Ore, profesori, cursuri, elevi, materii, examene, învățat, cărți, multele și afurisitele cărți pe care-și promisese că le va arunca pe foc după ce va fi terminat cu ele dar nu-l lăsa inima.

Într-o zi, în timp ce fuma o țigară cu un coleg și făceau mișto de gagicile pline de fițe asortate prost ce se perindau pe scările din fața lor, a văzut un afiș. Niște tineri fericiți îi zâmbeau din acea imagine pe care scria Work and travel – aplică acum”. Un program de vară. Un internship. Ar fi plecat în America. Era o idee ce părea cea mai potrivită pentru a da o nouă turnură vieții sale. “Ok. Mă bag. O să fie interesant.” Și-a spus. Și a aplicat. A intrat pe site, a văzut condițiile, detaliile și, timpul a trecut atât de brusc încât nici nu și-a dat seama când a ajuns.

După ce a luat legătura cu reprezentantul din țară s-a pregătit, a făcut toate formalitățile, și a ajuns în compania unde ar fi visat să lucreze. Era o firmă de publicitate care căuta o perspectivă proaspătă și construiseră un program de internship special pentru studenții străini. Fiecare student care se putea înscrie la acel internship trebuia să fie la una dintre specializările jurnalism, comunicare sau relații publice. Tot ce aveau de făcut ca să treacă de prima etapă de selecție, era să compună un text în care să ofere o perspectivă proaspătă despre potențialul turistic sau de promovare a unei clădiri, construcții sau obiectiv turistic foarte cunoscut din Statele Unite.

Și-a câștigat locul printr-o idee aparent banală. A îmbrăcat Statuia Libertății în roz. Vroia prin acest gest să atragă atenția asupra campaniei “Stop cancerului la sân” al unei companii celebre. Textul însă, spre surpinderea lui, a fost apreciat mult mai bine decât se aștepta. Așa că ideea lui a devenit una dintre proiectele care urmau să fie implementate în acea vară iar el era invitat să participle la internship.

După ce s-a obișnuit cu garsoniera în care a fost cazat și cu împrejurimile, a început treaba. Timp de 2 luni s-a lucrat la materiale promoționale, afișe, flyere, modalități de promovare atât online cât și offline. Acest lucru i-a adus oportunitatea de a călători foarte mult. De pe coasta estică a ajuns pe cea vestică și, împreună cu colegii săi au adus un impact pozitiv prin ideea sa.

Toți erau din țări care nu aveau foarte multe în comun. Avea o colegă din India. Un coleg din China care cânta foarte frumos la chitară se îndrăgostise de o fată care era din Australia. Un alt coleg venea din Rusia iar un altul din Brazilia. Din Germania era o blondină superbă și foarte inteligentă căreia toți îi dădeau târcoale.
Dincolo însă de flirturi și glumițe, se înțelegeau cu toții foarte bine. Au reușit până la finalul proiectului să tripleze numărul vizitatorilor de pe site-ul campaniei dar și să creeze câteva clipuri care au ajuns în scurt timp virale și au reușit să stârnească un val de simpatie pe rețelele sociale.

Ajuns acasă, se uita pe laptop la sutele de poze pe care le făcuse în timpul călătoriei și le povestea părinților ce era în fiecare dintre ele.

“Uite, aici e Empire State Building iar aici e Golden Gate Bridge din San Francisco. Am ajuns chiar și la Marele Canion în Arizona. Îți dai seama că nu puteam să ratez nici Statuia Libertății, nu? Doar ea m-a adus într-una din cele mai tari experiențe de până acum.” îi povestea el mamei care se uita curioasă la fotografiile care se derulau pe ecran. Continuă cu amintirile încă foarte vii în memorie: “Crede-mă, asta a fost una dintre cele mai tari vacanțe. Oameni foarte diferiți și interesanți, activități foarte plăcute, timp petrecut în cel mai frumos mod. Tare mi-ar plăcea să ai și tu parte de asemenea vacanțe speciale.”

Înainte să fi plecat de-acasă vizitarea Americii i s-ar fi părut o misiune imposibilă. Acum însă era o misiune pe care ar mai fi acceptat-o cu plăcere din nou.

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Advertisements

One thought on “Misiune imposibilă: visul american

Care este părerea ta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s