Viitorul aparține celor care cred în frumusețea propriilor visuri

viitorul apartine celor ce cred in furmusetea propriilor visuriOare? Așa să fie cum zice titlul? Uneori visurile sunt atât de făcute terci de realitate încât dacă nu există măcar o mini-certitudine că ceva e ok, se năruie orice automotivare. Și da, e o chestiune de experiență personală.
Cui i-aș trimite un astfel de mesaj? Oricui are ficatul suficient de rezistent la asemenea aghezmuieli. Aparține visătorilor? Ok. Atunci prezentul al cui este? Da. Există multe variante de răspuns așa că nu le cer. Era doar o întrebare retorică.
Poate că mi-aș trimite mie un mesaj ca cel din titlu. Poate unui bun prieten care gândește pe diverse contexte cam cum fac eu. Sau, poate că n-aș trimite nimănui. Din egoism, nu alta. Dacă tot am onoarea de a fi descoperit această mirifică bucățică de înțelepciune poate că ar fi mai indicat s-o păstrez doar pentru mine, nu?

Mă cam doare sufletul scriind vorbele astea și gândindu-mă la ce anume m-a determinat să le arunc aici. Mergem mai departe. Cert e că, relația mea cu mine e una foarte interesantă. Cu suișuri și coborâșuri și, poate că mi-aș oferi cadou un astfel de mesaj atunci când aș avea mai mare nevoie de el: în momentele când trebuie să urc și nu prea-mi mai vine să fac asta. Și nu, nu de lene. Ci pentru că-i greu să te lovești de margini de prăpastie și să speri iarăși la zboruri prin ceruri senine.
Destulă poezie pentru un advertorial, nu? Pân’ la urmă oricum n-o să citească decât vreo 2, 3 persoane textul ăsta și după aceea va dispărea de pe internet brusc. Până una alta, o bucățică de sfat (a little piece of advice) ar fi să găsesști textul care-ți place din cele scrise de mine pân-acum și să ți-l salvezi la tine-n pc. Că doar… nu-i așa? Viitorul aparține…etc. Și viitorul blogului ăsta e … incert, cel mult.

– Un articol cerut de LuxuryGifts.ro, creat și înscris în competiția SuperBlog 2013

Autor: Bogdan Voșloban

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Dragă moșule,

Am un amic mic de vreo câțiva anișori și doar ce intră recent la școală. Problema e că prietenul ăsta al meu nu prea mai crede în tine. Zice că părinții îi pun cadouri sub brad. Pune-i te rog puțin mintea la încercare anul acesta. Am văzut că știi să faci surprize frumoase. Uite, îți propun o înțelegere. Stau destul de prost cu banii așa că dacă tu-mi trimiți cartea „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”, eu promit că i-oi voi citi din scoarță-n scoarță și-l voi ajuta să își amintească de tine și de cât de bun ești tu cu copiii.
Să-ți zic un secret? Am apucat să arunc un ochi pe cuprinsul cărții și am văzut acolo un titlu care mi-a atras atenția. Oscar Wilde are o povestire numită “Uriașul cel egoist”. Nu sunt eu tocmai uriaș, dar nu sunt nici cea mai altruistă făptură așa că, te mai rog ceva: poți să mă faci să iubesc oamenii mai mult?
Atât pe anul ăsta. Poate, dacă mă ajuți cu cele două dorințe, la anul îți dau o mână de-ajutor la împărțit de cadouri. Spor la treabă și salută-l pe vărul Nicolae.
P.S. Când vorbești cu Nicu, spune-i că în ultimii 2 ani n-am reușit să stric bâtele de baseball aduse…

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Deseneaza mașina visurilor tale

Eu nu știu să desenez. Poate nici tu. Cu siguranță însă că dacă-i vei propune copilului tău o idee, el va găsi o modalitate prin care să-ți deseneze ideea propusă. Iată că-i tocmai bine, pentru că într-o campanie de responsabilitate socială, Toyota vine să-ți propună un concurs: “Desenează mașina visurilor tale”. Un concurs de desen pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2013 – 15 martie 2014. Pentru mai multe detalii despre concurs poți intra pe site-ul Toyota.
Eu dacă aș fi în locul unui ambasador al acestui concept, aș organiza diverse activități atât la școală cât și în timpul liber pentru stimularea creativității și promovarea talentului copiilor: concursuri, jocuri, competiții, expediții, treasure-hunt-uri, etc.

Cert e că acest concurs îi poate oferi copilului tău o călătorie plătită până în Japonia dar și alte premii foarte interesante. Dacă n-ai intrat încă pe site, uită-te mai sus pe cuvântul acela care e scris mai ciudat în text. E un link. Cu detalii.
Intră, vezi care sunt condițiile și înscrie-ți copilul într-o aventură care ar putea fi una din cele mai frumoase din viața lui. Succes!

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Bate fierul cât e cald

Era drăguță. Îi zâmbea de fiecare dată când se întâlneau întâmplător pe holurile universității. Vedea parcă dincolo de aspectul său ponosit: cu o bluză până-n barbă, niște căști imense pe urechi, o șapcă jerpelită și niște blugi negri cu multe buzunare cutreiera holurile razna în căutarea a ceva pe care aparent nu reușea să-l găsească.

De fiecare dată pare-se că aveau aceleași holuri pe care se plimbau amândoi. La un moment dat s-au întâlnit la dozatorul de cafea și ea l-a întrebat dacă n-are mărunt. Avea. Prea mult și prea mărunt așa că i-a zis că n-are, deși buzunarul său de la spate era burdușit de monede de parcă dăduse spargere la cutiile milei din vreo 3 biserici. Îi părea rău că n-a ajutat-o. Poate că ar fi intrat în vorbă, poate că de-acolo ceva s-ar fi putut duce mai departe…

A trecut vremea peste amândoi. Acum el era în anul 3, era președintele unei organizații studențești, își schimbase garderoba și venea zilnic cu propria mașină la facultate îmbrăcat mereu la dungă și numai în cămăși cu gust. Ea îl uitase. A mai văzut-o de câteva ori și el pe holuri dar și el părea că o uitase pe ea. Între timp însă odată cu licența a venit și balul de final. El era un fel de speaker pentru un segment din program în care le prezenta celor care vroiau să plece afară într-un internship opțiunile pe care le oferea organizația studențească pe care o conducea. Ea … era acolo. El … spera că ea va fi prezentă.

Cu o seară înainte amândoi se pregătiseră. Parcă neștiind ce moment important avea să urmeze. Și asta pentru că nu depindea numai de ei. Totul avea să se întâmple la bal și aici s-ar fi decis soarta fiecăruia. Era o emoție ciudată la mijloc. Dacă contextul ar fi fost favorabil viețile lor ar fi prins o direcție cu totul diferită. Dar… trebuiau să aștepte.

Ciudat e că el nu apucase să-și calce cămașa pentru că i se stricase fierul de călcat în ziua precedentă șibosch-250x250 n-avusese timp să dea o raită prin magazinele cu electrocasnice. Așa că, fier de calcat Boschpentru că nu vroia neapărat ceva foarte scump s-a uitat pe un site de anunțuri să găsească unul la mâna a doua. Frumushika_butterfly_08 avea unul de vânzare. De la Bosch. Destul de ok ca preț așa că i-a dat un telefon. O voce aparent familiară îi răspunse și-i zise că poate să-l ia chiar in acea seară.

Ajuns la ușă… nu prea mai avea răbdare. Îi răspunse o voce feminină. Din hol, undeva pe un umeraș agățat de ușa de la baie era o rochie roșie superbă. Tranzacția a fost rapidă și scurtă. Și-a călcat cămașa și nu-i venea să creadă cât de bine funcționează un secondhand.

Seara balului. El superb. Ea… acolo. El pe scenă vorbind. Ea în rochia roșie sorbindu-i cuvintele. El stăpân pe sine. Ea timidă.
Doar ce coborâse de pe scenă de câteva minute și se îndreptă spre bar cu gândul să-și răcorească gâtul cu o bere. Ea stâtea leneș pe un scaun înalt și fuma absentă dintr-o țigară slim. Scăpase de timiditate.
– Ferchezuitule! Se auzi o voce iarăși ciudat de familiară.
Se întoarse și o zări pe ea. Radia. O coafură superbă, niște cercei discreți, un medalion bizar dar foarte fin îi completau imaginea în care buzele senzuale de un roșu aprins, unghiile gata să se înfigă în spatele lui și rochia roșie în care trupul ei părea că se zvârcolește de dorință făceau imaginea să pară coborâtă dintr-o carte de povești cu zâne.
– Poftim? Întrebă el intrigat și în același timp fascinat de frumusețea ei.
– Da. Tu, ferchezuitule. Ia zi-mi: așa-i că ți-ai călcat cămașa cu un fier secondhand?

Brusc își dădu seama ce se întâmpla. Își aduse aminte de rochia care atârna pe umeraș. Aceeași rochie de acum dar care arăta al dracului de divin pe ea.
– Lasă-mă să ghicesc:  “Frumushika_butterfly_08”? întrebă el zâmbind cu subînțeles.
– E id-ul colegei mele de cameră. Fierul e însă al meu. Mă rog, era… Și nu e sh, cum a zis ea. E nou. Dar nu mai avea bani și a dat anunț. Mă rog…
– Ce bei?
– Până acum? Vreo trei Martini. De ce?
– Pentru că vreau să ți-l ofer pe-al patrulea. Știi că îmi placi, nu?
– Știu. Și tu îmi placi.

Și seara a continuat…

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Puritate irefutabilă

Primul gând care îți vine în minte când spui „puritate” e ceva alb. O mireasă sau poate un bebeluș. Un copil sau ceva fragil. Ceva neprihănit. Ceva care să nu fie pătat. Un concept abstract, puritatea, pare să nu fie definită decât prin raportare la altceva.

Cu multă vreme în urmă în aburi metafizici de alcool aveam o dezbatere interesantă cu un amic. Încercam să dăm definiția sufletului. O luasem pe arături și câmpii erau mai ceva învinețiți decât Alexandra lui Marcel. Nu am ajuns la concluzii. Nici măcar demonstrațiile nu stăteau decât clătinate în picioare. Sufletul ar putea să fie ceva pur? După unii, ar fi cam cel mai pur “lucru” de pe lumea asta și chiar și de pe ailaltă. Da’ dacă nu există? Sufletul. Da.

Dar dacă nu există suflete? Dacă e tot numai un concept abstract? Ce-i aia suflet? Noi ajunseserăm într-un punct de convergență a ideilor în care susțineam amândoi cam cu jumătate de gură că sufletul e o chestiune inventată de oameni. Un “ceva” pe care să arunci vina atunci când emoțiile dau năvală. Bune, rele, cum or fi, ele toate se adună în găleata asta metaforică numită suflet.

Să zicem că e un concept inventat. Ca și altele. Cam ca orice obiect, stare, acțiune, și sufletul are un nume. Să zicem că sufletul ar avea numele “idee” sau “gând” sau “concept” sau, de ce nu, “piropopircăniță”. Ar fi ciudat să-i spui unei fete “te iubesc din tot conceptul” sau “cu toate gândurile” (bine, recunosc, a doua chiar sună bine). Totuși, să-i spui “te iubesc cu toată piropopircănița mea” ar fi măcar un pic haios.

Revenind. După câteva cucuie zdravene făcute în căutarea purității n-am ajuns decât la o singură și destul de banală idee. Ceea ce e pur e fie rar, fie chiar unic. Cel mai cel dintre toate cele, singura caracteristică a întregii noastre rase care ne unește și, paradoxal, simultan, ne desparte în multe feluri este … gândirea.
Gândul este întruchiparea purității irefutabile. Un șuvoi constant de idei, prognoze, amintiri, dorințe, frici, pasiuni… toate încapsulate în același concept. Ce bebeluși? Ce norișori pufoși cu îngerași călare pe harpe? Nici un rai! Nah, că tot adusei paradisul în discuție, divaghez un pic spre partea aia din povestea biblică unde Adam și Eva primeau capacitatea de a discerne binele de rău. Practic de a gândi, nu? Că după aceea povestea se împrăștie în ventilator, ca să parafrazez o expresie englezească, e altceva.

De la maimuță-n sus am urcat noi. Ăștia de la Hamangia. Gânditorii…

Ei bine te las c-o întrebare? Ce-i pentru tine cel mai pur lucru oare? (ca să rimeze, da? :P)

P.S. Textul acesta despre puritate este inspirat de un concurs Instagram organizat de AQUA Carpatica și ai hashtag-ul #puritate la dispoziție ca să urmărești întreaga poveste.

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Concursu’ ipotetic – “Matrioșka style”

Articolul acesta este o idee de concurs. Nu este un concurs!
Ideea e simplă și pleacă de la un clip de pe canalul LuxuryGifts.ro de pe Youtube.

Intro:
Atunci când oferi cuiva un cadou, o mare parte din bătaia de cap pe care unii o au o reprezintă ambalajul. Împachetarea. Fundițele și hârtia. Cutiile și recipientele.

La un moment dat, vorbeam cu o rusoaică despre celebra păpușă Matrioșka. Mi-a zis că cică ar fi de fapt pahare pentru vodkă. Și că ar fi parte dintr-un joc care are loc la petrecerile cu băutură.

Regula Concursului:
Alege un obiect de pe site-ul LuxuryGifts[.]ro, și gândește-te cum ai putea să îl împachetezi în 4 straturi de ambalaj în așa fel încât cel căruia îi dai cadoul să nu își dea seama despre ce cadou e vorba. Practic, ambalajul pe care îl vei realiza trebuie să urmeze principiul păpușii rusești.

Surse de informare recomandate:

Site-ul LuxuryGifts
Canalul de Youtube LuxuryGifts

Premiu:

Un voucher de reducere de 50% la produse din gama “Butoni si bijuterii de fantezie” de le site-ul LuxuryGifts.

Disclaimer: Acest concurs nu este real. Chiar și așa, aș fi curios cum ați ambala voi un cadou. Personal, aș alege ceva din categoria “bijuterii cu cristalede pe site-ul sponsorului.

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Vila “Alpin” de la Straja sau “după ce ai vizitat site-ul îți mai vine să-i vizitezi?” – review site

Vila Alpin StrajaOrice vizitator de website-uri are câteva așteptări atunci când ajunge la o anumită adresă. Așa că primul lucru pe care îl poți privi cu o sprânceană ridicată când intri pe site-ul vilei Alpin este adresa. Nu este vilaaplinpunctro ci alpinstraja.ro. Culmea e că, dacă intri pe prima variantă tot acolo ajungi. Deci, dubioasă treabă. E ca și cum ai avea 2 adrese pentru aceeași locație.

Mai departe după ce ai băgat în caseta de adrese unul dintre cele două link-uri ajungi pe homepage. Primul lucru care îți sare în ochi e lipsa diacriticelor. Lenea o fi cucoană mare, dar dacă tot ai investit o căruță de bani ca să faci site-ul, n-ar strica să ai și diacriticele pe el.

A doua chestiune care îți sare în ochi este stilul relativ simplist de aranjare a paginii ăsteia principale. Un logo destul de sugestiv tronează în stânga-sus dar restul paginii n-are nimic de-a face cu el. Alinierea elementelor de brand lipsește cu desăvârșire. Culorile dominante din logo, respectiv roșu și alb nu se mai regăsesc în combinația asta pe pagină. Ciudat lucru, mai ales că, chiar și vila e vopsită pe-afară în roșu. Deci cumva e din aceeași poveste.

Cel mai mult, însă de pe homepage-ul acestui site, e deranjant să vezi ditai butonoaiele cu ofertele. Urâte rău butoanele alea. Un chenar în care e înghesuită o poză mică și… cam atât. Pentru fiecare dintre ele. Se poate face mult mai bine bucata asta. Un slider cu niște poze făcute profi ar atrage vizitatorul să dea cu click-ul după oferte.

Redundant apare un subtitlu sub dreptunghiurile cu oferte care îți aduce aminte în cazul în care ți-ai terminat stocul de lecitină că ești pe site-ul care îți dă detalii despre “Vila Alpin Straja”. Ok. Nu era nevoie de reamintirea asta. Știm unde suntem.

Cu un text negru, probabil cu un font “Calibri” primești detalii despre Facilități. Cel mai important aspect al unui site de acest gen e făcut cu “liniuță de la capăt”. Prost, foarte prost. Bilă neagră, cum ar zice un coleg din blogosferă.  Dacă tot ai facilități, prezintă-le într-un mod cât mai atractiv, nu? Cu poze, cu clipuri, cu prezentări flash, cu ceva dinamic făcut profi. Nu cu niște bulețele negre la capăt de rând. Arată lipsă de interes pentru propria afacere. Pe bune!

Ulterior afli că poți primi la cerere activități de rafting, tiroliană, escaladă, paint ball, și activități speo. Păi asta e iarăși o treabă foarte tare. Și foarte prost prezentată. Unde sunt pozele, unde sunt oamenii? Nu există?

În dreapta textului ăsta cu liniuțe apare o poză. Cu vila. Din față. Încadratura e jenantă. Se taie din acoperișul vilei, în stânga nu ai vizibilitate, în dreapta ai prea mult spațiu și vezi un colț din vila vecină. Zici că e un print-screen făcut de pe google maps în funcția street view. O poză mai de doamne-ajută, totuși putea să apară aici. Nu?

Mai jos pe pagină primești informații despre ruta pe care să o urmezi ca să ajungi la cabană. Că tot ziceam mai devreme de google maps, o hartă nu ar strica. Una care să-ți arate cum să ajungi. Una pe care să poți să o folosești  direct din smartphone. Să mai zic ca google maps nu imi gaseste “vila alpin straja”? Deci dacă vreau să văd rutele nu am cum pentru că pe hartă nu există locația. Încă un “bilău” negru. Poate fi făcut foarte ușor și ar fi de mare ajutor pentru cei care vor să-și facă o estimare de timp și costuri pentru un sejur la Straja, la vila Alpin.

Lângă informațiile de acces e o hartă. Cu pârtiile. Nu prea e bine poziționată în economia întreginii pagini. Putea să fie o singură secțiune a site-ului doar cu pârtii și cu detalii despre fiecare. Există un link amărât pe textul “Detalii Partii ski din Straja”. Iarăși un exemplu de “așa nu”. Un best-seller vândut prost. Tot fără diacritice.

Dedesubt un alt link tot pe text despre ceea ce găsim acolo ca și “Program Turistic”. Revin: Idee bună implementată aiurea. Asta ar fi mers ca o secțiune specială pe site făcută ca și design într-un mod atractiv, plăcut ochiului și stimulant pentru mouse. Iarăși avem o bilă neagră. Se detaliază oleacă despre programul turistic în continuare după care apare un link de pe blog cu o poză cu crucea și un text scurt despre canalele energetice. Asta chiar n-are ce să caute pe homepage. Mai degrabă ar fi mers într-o secțiune de genul “știați că”.

Paradoxal, mai jos apare un tur virtual făcut în flash. Probabil că asta ar fi fost prima chestiune pe care aș fi pus-o eu pe homepage! Să vadă toți vizitatorii din prima cum stau lucrurile. Poziția turului virtual îl face însă aproape inutil. E mult prea jos poziționat și, dacă vizitatorul nu are răbdare să dea scroll, va rata acest element de pe pagină. Recunosc că la prima vizită pe site am fost superficial și nu am văzut chestia asta. Dacă sunt și alți superficiali ca mine? V-ați întrebat? Nu cred. Concluzia: mutați turul virtual sus de tot. Sub meniu.

Și dacă tot am zis de meniu, ne apropiem de partea de jos a homepage-ului unde există o secțiune cu “opininiile vizitatorilor – opinia ta contează”. Prin simplul fapt că spui așa ceva denotă ca nu prea contează. E logic să conteze dar nu așa pui problema. Aș fi pus o secțiune în meniul principal numită “opiniile vizitatorilor”. Aș fi trimis mailuri celor care au stat la Alpin și i-aș fi rugat să-mi dea câteva cuvinte pe care să le pun cu poză ca și testimonial. Nu e greu de făcut dar necesită un pic de muncă în plus. Plus că dă foarte bine.

Niște meniuri vin în footer-ul homepage-ului care te pot ajuta. Ok. Nici o problemă până aici? Ba da. Una. Aia cu copyright-ul. Vedem acolo că fastweb romania sunt cei care au făcut design-ul site-ului. Deci, ei sunt vinovați pentru toate neregulile găsite de mine aici. Nu aș permite ditai spațiul doar pentru un link de copyright. E risipă. Un rând în partea de jos a footer-ului ar fi mai mult decât suficient.

Și dacă tot am zis de meniuri, ne întoarcem în călătoria virtuală pe acest site la meniul principal. „Despre noi” este inutil. Odată ce ai dat click pe el te duce tot pe homepage. Aici ar fi mers ceva despre oamenii care stau in spatele afacerii. Despre eventuale vedete care au stat aici. Despre lucruri deosebite prezentate pe scurt cu link către blog-ul site-ului.

Următorul buton din meniu îți arată despre ce “Promotii” ai putea avea parte. Oferta o fi ea bună (sau nu), dar felul în care e prezentată denotă lipsă de profesionalism. Literele aldine abundă și sunt boldate de parcă ar țipa la tine. Aranjarea pe centru a textului e obositoare. Iar formularea textului pare făcută de cineva care nu a avut măcar o dată în viață parte de un curs de PR. Dezamăgitor ca prezentare dar interesant ca și ofertă.

Mai departe ai un buton care te ajută să îți faci o impresie despre cum arată pârtiile în cazul în care știi să de dai pe placă sau schiuri și ai vrea să ai parte de o experiență de schi la Straja. Nu o să intru în detalii. În același stil leneș, un tabel îți arată niște numere. Total neatractiv. Infromativ însă, da. Dar prezentat tot în stilul “cu liniuță de la capăt”. Ca și vizitator mă interesează cum arată pârtiile alea din tabel. Pot să le văd? Niște filmulețe de prezentare ar fi fost tocmai indicate. Pe ele să apară niște plăci făcute din grafică unde să ai informațiile scrise și un voice-over care să îți dea detaliile despre fiecare ar fi mult mai atractive.

Incredibil, dar adevărat, de-abia al 4-lea buton din meniul principal e despre cazare! Iarăși o bilă extrem de neagră pentru domnii designeri de site. E inadmisibil ca o locație care are ca principal produs cazarea să aibă pe site la locul 4 în meniu detalii despre asta. Oricum, și secțiunea asta e făcută prost. Cu texte, cu poze mici și cu câteva informații despre prețuri. Imaginea face cât o mie de cuvinte, corect? Ei bine, arătați imagini nu cuvinte. Asta vrea să vadă vizitatorul. Informațiile pot fi adăugate pe un filmuleț de prezentare de câteva minute și arată și bine, e și informativ, e și accesat.

Sec de tot vine următorul buton din meniu care prezintă informații despre Sala de conferinte. Ok. Are 60 de locuri și e echipată. Nici nu era nevoie de detaliile astea aruncate așa în ochi. Iarăși mergeau niște poze puse într-o prezentare flash cam cum sunt alea mici din partea dreaptă iar peste poze să ruleze textul cu informațiile despre sală. Era mai greu, dar arăta mai bine.

În același stil sec vine și butonul care oferă informații despre restaurant. Nu e bine. Putea fi făcut tot un clip video cu bucătarul care te invită să mănânci diversele preparate. Putea fi un șef sau un director care să te invite într-o călătorie culinară de să-ți lase gura apă. Dar… avem doar un textuleț care spune nimic. Nu diferențiază restaurantul Alpin de altele prin nimic. Cu siguranță că există în bucătărie niște mâncăruri care ar putea fi prezentate. De asemenea mai mult ca sigur că au fost organizate niște evenimente. De ce nu se pot folosi astfel de lucruri? Pentru că nu există oare un om care să se ocupe de imaginea locației? Posibil. Din nefericire, și foarte probabil.

Urmează butonul din meniul principal care îți prezintă galeria foto. Total neatractivă. Deși ai categorii de genul: “aventură”, ”team building”, ”evenimente” etc., ele sunt puse ca niște poze mici. Odată ce ai dat click pe una dintre ele te duci pe alte poze mici din categoria respectivă. În sfârșit poți vedea full-screen pozele pentru care a trebuit să dai deja 3 click-uri. Cam multe, nu? Clickurile…

Vedem și un buton cu parteneri. Ok. Complet irelevant pentru a sta în meniul principal. Mergea un side-bar cu așa ceva. Sau o zonă din footer. În fine. Te ajută butonul ăsta dacă vrei un cantonament la Straja? Nu.

Mai departe, un alt buton important – informațiile de contact. Ce avem aici? 3 numere de telefon si o adresa de mail. Dupa care informatii despre firma. Carui turist ii pasă de numărul de la registrul comertului sau de CUI-ul firmei? Astea sunt informatii pentru potentialii parteneri. De ce nu sunt acolo? Exista si un contract de colaborare pus tot aici la contact. Iarăși: de ce nu e tot la parteneri. Că pe ei îi interesează aceste aspecte, nu?

Ultimul buton e cel cu blog-ul. Ciudat e că apare boldat textul de pe butonul acesta. Cu ce e mai jmecher decât celelalte? A fost boldat din greșeală? În fine. Ce avem aici? 2 articole. Unul cu vârful straja care se pare ca ar fi un loc plin de energie și un altul cu programul turistic. Ăsta e blog? Sunt 2 articole. Mult prea puține!

Mă opresc din incursiunea virtuală pe site-ul vilei cu un singur comentariu. Am un plugin în browser care imi arată page-rank-ul de la google pentru site-urile pe care le vizitez. Acest site are PR=1. Cam mic. Și deci, site-ul devine cam … greu de găsit. La ce mă refer? Caută cu google “cazare straja” si o sa vezi că vila Alpin nu e printre primele rezultate.

Una peste alta, închei cu speranța ca site-ul să primească un nou look. Mult mai atrăgător și interesant. Probabil locația e ok dar, ca să răspund la întrebarea din titlu, mie nu-mi prea vine să merg acolo după ce am văzut site-ul. Tu te-ai mai duce?

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

 

Albert Einstein era un fan al brânzei?

Pasiunea mea este să caut lucruri interesante. Sunt curios. Și dintr-una într-alta am ajuns la întrebarea din titlu. Era Albert Einstein un fan brânză? Am început să caut și am găsit câteva fire pe care le-am pus cap la cap…

Pe lângă anumite idei cum că ar fi picat la facultate sau că ar fi avut un copil nelegitim, se pare că niște albert einstein fan branzacercetători au ajuns la concluzia că Einstein descoperise elixirul vieții în brânzăOamenii de știință britanici ajuns la concluzia că anumite varietăți de brânză cu mucegai, au proprietăți anti-inflamatoare, protejând de bolile cardiovasculare. Oare era și celebrul savant un cunoscător al acestor efecte? Sau oare e doar un mit circulat de tabloide. Deși a ajuns la finalul vieții din cauza unui atac de cord, cei peste 70 de ani de viață ar putea spune ceva despre dieta sa.
Tu ce ai face dacă ai descoperi că îți poți prelungi viața mâncând brânză? Ai deveni fan?

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Misiune imposibilă: visul american

Pe vremea aceea filmele americane erau singurele care se mai dădeau la teve și aveau un soi de aură aparte care le dădea un farmec deosebit. Filme cu Arnold sau cu Van Damme sau comedii ca “Singur acasă” difuzat de multe ori în preajma sărbătorilor de iarnă îl duceau cu mintea în povești imaginare unde el ar fi fost protagonistul acelor întâmplări. Toate clădirile și peisajele acelea impresionante îi rămăseseră gravate în suflet și nu s-ar fi despărțit de ele nici în somn. Era mic. Era copil. Și visa. Visa că într-o zi se va plimba pe Walk of Fame în Los Angeles și, cu se va duce acasă și-și va întreba părinți cine e cutare actor sau actriță…

Anii au trecut peste el, vorba aceea:  “nouri lungi pe șesuri”. A ajuns la liceu. Apoi la facultate. Rutinantul program îl făcea să-și iasă din minți. Ore, profesori, cursuri, elevi, materii, examene, învățat, cărți, multele și afurisitele cărți pe care-și promisese că le va arunca pe foc după ce va fi terminat cu ele dar nu-l lăsa inima.

Într-o zi, în timp ce fuma o țigară cu un coleg și făceau mișto de gagicile pline de fițe asortate prost ce se perindau pe scările din fața lor, a văzut un afiș. Niște tineri fericiți îi zâmbeau din acea imagine pe care scria Work and travel – aplică acum”. Un program de vară. Un internship. Ar fi plecat în America. Era o idee ce părea cea mai potrivită pentru a da o nouă turnură vieții sale. “Ok. Mă bag. O să fie interesant.” Și-a spus. Și a aplicat. A intrat pe site, a văzut condițiile, detaliile și, timpul a trecut atât de brusc încât nici nu și-a dat seama când a ajuns.

După ce a luat legătura cu reprezentantul din țară s-a pregătit, a făcut toate formalitățile, și a ajuns în compania unde ar fi visat să lucreze. Era o firmă de publicitate care căuta o perspectivă proaspătă și construiseră un program de internship special pentru studenții străini. Fiecare student care se putea înscrie la acel internship trebuia să fie la una dintre specializările jurnalism, comunicare sau relații publice. Tot ce aveau de făcut ca să treacă de prima etapă de selecție, era să compună un text în care să ofere o perspectivă proaspătă despre potențialul turistic sau de promovare a unei clădiri, construcții sau obiectiv turistic foarte cunoscut din Statele Unite.

Și-a câștigat locul printr-o idee aparent banală. A îmbrăcat Statuia Libertății în roz. Vroia prin acest gest să atragă atenția asupra campaniei “Stop cancerului la sân” al unei companii celebre. Textul însă, spre surpinderea lui, a fost apreciat mult mai bine decât se aștepta. Așa că ideea lui a devenit una dintre proiectele care urmau să fie implementate în acea vară iar el era invitat să participle la internship.

După ce s-a obișnuit cu garsoniera în care a fost cazat și cu împrejurimile, a început treaba. Timp de 2 luni s-a lucrat la materiale promoționale, afișe, flyere, modalități de promovare atât online cât și offline. Acest lucru i-a adus oportunitatea de a călători foarte mult. De pe coasta estică a ajuns pe cea vestică și, împreună cu colegii săi au adus un impact pozitiv prin ideea sa.

Toți erau din țări care nu aveau foarte multe în comun. Avea o colegă din India. Un coleg din China care cânta foarte frumos la chitară se îndrăgostise de o fată care era din Australia. Un alt coleg venea din Rusia iar un altul din Brazilia. Din Germania era o blondină superbă și foarte inteligentă căreia toți îi dădeau târcoale.
Dincolo însă de flirturi și glumițe, se înțelegeau cu toții foarte bine. Au reușit până la finalul proiectului să tripleze numărul vizitatorilor de pe site-ul campaniei dar și să creeze câteva clipuri care au ajuns în scurt timp virale și au reușit să stârnească un val de simpatie pe rețelele sociale.

Ajuns acasă, se uita pe laptop la sutele de poze pe care le făcuse în timpul călătoriei și le povestea părinților ce era în fiecare dintre ele.

“Uite, aici e Empire State Building iar aici e Golden Gate Bridge din San Francisco. Am ajuns chiar și la Marele Canion în Arizona. Îți dai seama că nu puteam să ratez nici Statuia Libertății, nu? Doar ea m-a adus într-una din cele mai tari experiențe de până acum.” îi povestea el mamei care se uita curioasă la fotografiile care se derulau pe ecran. Continuă cu amintirile încă foarte vii în memorie: “Crede-mă, asta a fost una dintre cele mai tari vacanțe. Oameni foarte diferiți și interesanți, activități foarte plăcute, timp petrecut în cel mai frumos mod. Tare mi-ar plăcea să ai și tu parte de asemenea vacanțe speciale.”

Înainte să fi plecat de-acasă vizitarea Americii i s-ar fi părut o misiune imposibilă. Acum însă era o misiune pe care ar mai fi acceptat-o cu plăcere din nou.

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013

Killer Queen se mărită după operaţia estetică la nas

“După recenta operaţie estetică la nas, prinţesa vorbită pe la colţuri de către curteni şi supra-numită gâsculiţa cea urâtă, devenea acum o duduie care, ştia că nu ar fi spart oglinzile dacă s-ar fi uitat în ele.
Singurică şi tristă ca-n melodia Mădălinei Manole, fata dragă suspina după o iubire ca-n poveşti. Şi, cum povestea e una holliwoodiană, musai trebuie să aibă final fericit. Aşa că îşi găseşte individa un ins pe măsură…”

– Stai aşa. Lasă-mă să înţeleg. Asta avea bârna aiurea, se operează şi dup-aia îşi caută rege?
– Da. Ai răbdare să vezi. Face un fel de competiţie. Cu parfumuri.
– Parfumuri? Pe bune?
– Da. Păi nu ţi-am zis că ea era cu nasu’ buşit? Ce? Credeai că doar forma e în neregulă? Ok. Hai să îţi citesc mai departe, vrei?
– Hai. Dă-i bice!

”Cum peţitorii erau pe toate gardurile şi cum ea vroia să îl găsească pe cel mai cel din parcare, a pus la cale o întregere de băgat nasu’ la înaintare. Fiecare dintre cei care vroiau să-i ceară mâna, după ce reuşeau să treacă prin probele de forţă, curaj, inteligenţă, sensibilitate, şi altele opţionale pe care le improviza ea după cum avea ea chef, ajungea la ultima probă. Proba parfumului.”

 

– Bă, pe bune. N-o să cumpere nici dracu’ scenariul ăsta. Serios. Ce naiba? Zici că-i poveste de adormit copiii de clasa zero.
– Nu mă crezi când îl zic că o să-l vrea, nu? N-o să îl vrea nimeni, nu? Să vezi tu la cine m-am gândit pentru rolul principal.
– Hai, uimeşte-mă!

Katy Perry. Eh? Ce mai zici acum?
Zic că ai luat-o razna, dar m-ai făcut curios. Hai. Bagă mai departe. Ce se întâmplă? Îşi găseşte regina lu’ peşte, regele lu’ plătică ?
– Ai zis că n-o să faci mişto de mine dacă îţi citesc ideea asta de scenariu. Vezi cum eşti? Vrei sau nu să ţi-l citesc? Zi-mi ca să ştiu şi eu o treabă.
– Hai, mă. Zi mai departe.

”Vor exista  3 probe principale la etapa cu proba de foc a parfumului. În primă fază The Killer Queen va amesteca 3 parfumuri într-un bol şi ea va purta sau nu unul dintre ele. De la o distanţă de maximum 1 metru peţitorul va trebui să ghicească dacă în bol există şi parfumul pe care îl poartă ea. În caz contrar, în aceeaşi zi va avea ocazia de a-şi alege sfârşitul. Ghilotină, secure sau funie…”

– Acum am înţeles de ce i-ai zis Killer Queen.
– Bă, mă mai întrerupi mult? Ai răbdare că devine şi mai interesant. Ok?
– Bine, bine. Hai, dă-i mai departe cu povestea.

”Dacă peţitorul a reuşit să treacă de prima probă, va aştepta o lună până când toţi cei ce îşi vor încerca norocul la această etapă vor fi trecut-o cu bine. În luna următoare etapa e şi mai grea.
Proba a 2-a constă în fabricarea unui parfum. De la maeştrii parfumeri ai palatului toţi peţitorii care se vor încumeta să participe la probă vor avea 2 săptămâni să înveţe secretele meseriei. În ultimele două săptămâni, Killer Queen le va oferi un parfum pe care să-l reproducă întocmai. Dacă ingredientele nu vor fi perfect alese şi dozate, îţi dai seama că finalul va fi tot cu tripla alegere de la prima probă.”

– Văd că vroiai să mă întrerupi iar şi am zis să te întreb ce e în neregulă.
– Nimic. Sunt doar curios cu ce o să fie a 3-a etapă. Sau probă. Mă rog. De fapt vreau să văd dacă rămâne asta cu vreunul sau nu.
– Rămâne, rămâne şi o să vezi imediat cum şi de ce. Ai răbdare?
– Da. Hai, bagă mai departe.

”A 3-a probă şi cea mai grea, deşi în aparenţă uşoară constă într-o alegere simplă pe care trebuie să o facă peţitorii. Viaţa sau participarea la probă. E însă puţin mai altfel decât la celelalte două. Dacă refuză să participe la probă vine tripleta fatidică după ei: juvăţu’ toporişca sau ghilotinuţa. Dacă participă, doar dacă greşesc au parte de tratamentul ăsta la final. Nici unul dintre cei 7 rămaşi însă nu vrea să renunţe aşa că trec toţi la mirosit. De parfumuri. Pe o măsuţă în faţa lor stau 7 parfumuri diferite. Pe fiecare dintre ele, Killer Queen l-a folosit într-una din zilele primei săptămâni de la proba a 2-a. Ei trebuie să spună corect care parfum în ce zi a fost folosit.”

– Hai bă, că te-ai dus în bălării. Îţi dai seama ce nas trebuie să aibă ăla de câştigă proba asta?
– Tocmai aici e faza. Vrei să vezi finalul sau nu?
– Bine, bine. Hai zi, să te văd ce ţi-a mai născocit mintea.

”6 din 7 peţitori nu au reuşit să ghicească şi să potrivească parfumurile cu zilele.

Şi asta datorită faptului că ea trişase. Ei au crezut că în fiecare zi a folosit doar un singur parfum. Ce nu ştiau ei e că în ultima zi nu era nici unul dintre cele de pe masă ci unul pe care îl inventase chiar ea. Îl denumise Killer Queen.

Ce nu ştia ea, e că, aşa cum îi şade bine unei poveşti, finalul e neaşteptat. Ultimul peţitor era un fotbalist. Unul care îşi luase atât de puternic o minge în nănău încât a trebuit să se opereze ca să i-l îndrepte şi să i-l facă funcţional iar. Aşa că şi el primise fără să vrea un simţ olfactiv puternic. Era cam ca ea. Tunase şi-i adunase, cum se zice. ”

– Şi? Ce i-a zis? Cum a făcut?

” -Nu pot să aleg dintre aceste miresme, mirifică făptură, pentru că printre ele nu se regăseşte aroma sufletului tău din ziua când chiar şi îngerii se odihnesc. Pot însă, de vrei, să îţi spun ce conţine. Jură-mi că-mi vei fi mireasă de voi ghici cele 3 ingrediente secrete ale esenţei care emană de pe trupul tău. Îi zise el, încercând să pară cât mai puţin patetic şi cât mai poetic.
– Ok. Dar dacă le greşeşti îţi vei alege tu însuţi finalul de drum.
– Prea bine. Fructe de pădure, Celosia, Esenţă de praline. Asta simt de-aici de unde mă aflu. De mă voi apropia, îţi voi mai putea spune şi alte lucruri…
– Apropie-te cavalere, căci de astăzi Killer Queen şi-a găsit al ei Killer King.”

– După faza asta, să apară câteva cadre cu poporul care sărbătoreşte nunta şi cam atât. Ce zici? Cum ţi se pare? Crezi că e ok să-l trimit?
– Nu ştiu dacă o să pună ăia de la Hollywood scenariul tău, dar merită. Trimite-l. Sigur o să atragi cuiva atenţia cu povestea asta. Pe-a mea, îţi spun sincer, ai reuşit să o ţii trează.
– Hai, mă că faci mişto de mine.
– Nu. Pe bune. Chiar e tare povestea.
– Ok. Îl trimit. Mersi că m-ai ascultat.

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013