Un weekend perfect

Puls

Bip, bip, bip… din ce în ce mai tare ca un ciocănel enervant îi sâcâia urechile sunetul monitorului cardiac de la capătul patului. Era cald. Se simțea obosit. Înfipt cu ceafa în pernă se încăpățâna să țină ochii închiși. Îi treceau prin față tot felul de imagini. Vedea momentul acela ca și cum s-ar fi derulat de la capăt și l-ar fi trăit din nou și din nou și…
Cu un icnet de durere încercă să se întoarcă pe o parte dar junghiul pe care îl simți în dreptul plămânului drept îi demonstră că era imobilizat în ghips și nu era doar o iluzie senzația pe care o avea.

Parfumul
Cu puțin timp înainte ca ușa salonului să se deschidă nările îi fură inundate de o aromă plăcută. Era ceva familiar. Nu-și dădea seama de unde cunoștea acel parfum. Brusc își aduse aminte: în urmă cu 5 ani îi cumpărase soției sale un parfum care era identic cu cel pe care îl simțea acum. O zvâcnire a colțului gurii trăda un zâmbet la fel de imobil ca și restul trupului său. O vedea în rochia sa subțire prin care sânii ei zburdau îmbietori…

Asistenta
În salonul în care era el intră impacientată o duduie grăsunică și cu fața înroșită de efortul alergăturii. Văzuse pe monitorul de la recepție că e ceva în neregulă și venise într-un suflet să verifice dacă este totul în ordine. Văzându-l agitat îi spuse să se calmeze și începu să-i povestească tot ce știa despre cazul lui. Nu prea multe.

Reporterul
Din spatele ei un televizor lăsat pe un post de știri urla din boxe despre un caz terifiant. Atras de volumul prea tare, el deși părea că stătea atent la ce-i spunea asistenta, ciulise urechile ca să înțeleagă ce spunea reporterul:

“Așa cum v-ați obișnuit deja, și anul acesta autoritățile au fost surprinse de venirea iernii. Nămeții au blocat mai multe rute de acces către munte iar oamenii au rămas blocați în mașini cu orele. Viscolul puternic face practic imposibilă orice încercare a drumarilor de a curăța zăpada de pe carosabil. Datorită condițiilor vitrege un eveniment tragic a avut loc ieri seară pe DN1, drumul care face legătura între capitală și stațiunile de munte de pe Valea Prahovei. Un TIR care transporta combustibil s-a răsturnat aseară între Sinaia și Bușteni. Explozia produsă a făcut un crater de câteva zeci de metri. 7 Persoane au ajuns la spital după intervenția serviciilor de urgență. Un băiețel și mama acestuia nu au mai putut fi salvați din păcate de medicii de la SMURD. În același automobil cu cei doi, spun autoritățile, a mai fost și un bărbat care acum se află la terapie intensivă la spitalul…  ”

Relaxarea
Deodată pulsul i-o luă razna. Respirația era incontrolabilă. Reporterul acela vorbea de soția lui! De copilul lui! Durerea, dezăgirea, furia, ura, violența, făceau un cocktail indescriptibil în mintea lui.
Asistenta care stătea lângă el își dădu seama ce se întâmplase și îi puse în perfuzie un sedativ.
Patul devenea din ce în ce mai moale și parcă se scufunda în el. Pleoapele îi erau greoaie. Ar fi căscat dar nu prea putea. Îl cuprinse din nou somnul. Unul profund.

Accidentul
Clipi. Atât a durat totul. O fracțiune de secundă și iadul s-a dezlănțuit. TIR-ul din fața lor șerpuia pe asfaltul alunecos și acoperit pe alocuri cu zăpadă sau cu gheață. Brusc, se înclină spre stânga, apoi se balansă spre dreapta și, cu toate eforturile șoferului, de a redresa măgăoaia, al treilea balans a fost ultimul. Câteva zeci de metri a alunecat pe-o parte în drum iar mașinile care veneau din sens opus s-au oprit în șanț.
Până când a apucat el să frâneze remorca plină de combustibil s-a rupt de cabină și a făcut o răsucire la câțiva centimetri de sol după care, impactul a făcut totul să ia foc. O gigantică minge de foc și fum se putea vedea de la zeci de kilometri.
Centura o purta doar el. Soția și fiul său stăteau amândoi pe bancheta din spate. Îl ținea în brațe și încerca să îl adoarmă spunându-i o poveste. Nu au avut timp nici măcar să țipe…
În momentul în care mașina lor s-a înfipt în mijlocul fiarelor contorsionate rămase în urma exploziei cisternei știa că șansele de supraviețuire erau minime. Din spate, din cauza fumului și a vizibilității reduse îi lovi altcineva. Atunci a fost momentul în care a tresărit.

Dimineața
A tresărit și a deschis ochii. Ea era lângă el. Pe o tavă o cană mare de cafea aburindă, două ziare și niște sandvich-uri îl invitau. Nu mai știa ce să creadă. Nu mai înțelegea nimic. Avea impresia că visează. Se gândea că intrase în comă sau în vreo stare ciudată de șoc. Bâjbâi cu mâna și luă unul dintre ziare. Îi scană rapid prima pagină, dar… nimic. Nici un cuvânt despre accident. Neștiind ce să mai creadă o întrebă pe ea ce s-a întâmplat.

Ea
Parfumul acela pe care îl recunoscuse la asistentă umplea încăperea delicat furișându-se peste tot. Era un fel de hrană pentru zei acea aromă iar el era privilegiatul muritor care putea să o simtă acum. Îi zâmbi. Îl sărută de câteva ori. Îl privi cu multă iubire și începu să-i povestească totul.

-Măi iubire, eu ți-am zis că nu reziști să bei prea mult aseară dar tu, nu. Cocoș cum ești ai zis să mai pui la colecție câteva pahare. Știi că ți-am zis că ești prea obosit după atâția kilometri conduși fără oprire.

El dădu să îndruge două vorbe dar ea îi reteză din cap dezaprobator intenția.
– Ia mai bine bea tu niște cafea și adu-ți aminte ce ai făcut aseară. Mai ții minte? Mă rugam de tine să vii sus să dormim. Tu ziceai că te inspiră priveliștea și că o să scrii o carte. Stăteai singurel afară în frig cu sticla de vin în loc să vii cu mine în pat să mă iei și tu un pic în brațe. Poate un pic mai mult (zise și zâmbi cu subânțeles).

Din nou încercă să intervină dar ea îl acoperi.
-Ei lasă! Nu m-am supărat pe tine. Știu că ai coșmaruri de fiecare dată când ești obosit și bei așa că te consider deja pedepsit.  Așa e că ai visat urat? Nu încerca să mă minți că am venit mai devreme în cameră și te-am văzut cum făceai.

El nu mai putea scoate nici o vorbă. Îi prinse capul în mâini și o sărută apăsat și pe buzele ei delicate și senzuale. Lacrimi de bucurie îi șiroiau pe ambii obraji. Erau bine. Erau ei doi. Împreună. Nu se întâmplase nici un accident. Își adusese aminte ce se întâmplase de fapt. Evadaseră la final de săptămână din jungla de beton a orașului undeva la o cabană la munte. Era doar un început de weekend la Straja. Erau ei doi. Copilul nici măcar nu se născuse încă. Cine știe, poate făcând planurile de pe-acum…

Autor: Bogdan Voșloban

-Articol înscris în competiția SuperBlog 2013-